Sa fii autonom… Sa nu-ti pese de nimeni si de nimic, sa fii independent, liber… Dupa parerea mea, doar niste vise, niste vise frumoase. Cat am vrea noi sa credem, cat ne-am amagi, autonomie nu exista. Nici Dumnezeu nu este autonom, si el depinde de cineva, stim noi de cine, cineva care-si mai baga uneori coada si-i da planurile peste cap. A, ca uneori incercam sa evadam, incercam sa ne abatem de la regula…
As pleca. Maine as pleca. Ce zic eu maine? Azi, acum as pleca! M-as urca la volan… Pardon, nu mai am masina. As inchiria una. Mi-ar placea ca macar pentru o vreme sa ma simt autonom, independent, liber… Unde as pleca? Nu stiu… Sa-mi iau familia, copiii, cainii, motanul, si sa plecam undeva departe, sa uitam de toate…
Odata, un amic, nu-i dau numele, am scris candva despre asta, a plecat la iubita lui. Iubita lui era departe. Ii promisese multe, ii promisese ca vor fi fericiti impreuna, ca vor fi independenti, ca vor fi liberi… Si-a lasat familia, prietenii, cariera, si-a lasat tot si a plecat la ea. I-a facut toate poftele, a facut tot ce a putut ca sa fie bine. Si a fost. Pentru o vreme s-au simtit excelent impreuna. Pentru o vreme. Acum prietenul meu s-a intors acasa. Marea lui iubire l-a tradat. Iluziile lui s-au dovedit a fi doar vise desarte. Prietena lui, marea lui iubire, cea care ii promisese cate-n luna si-n stele, se numeste… America.
Suntem autonomi? Suntem independenti? Suntem liberi?

Articol participant la concursul SuperBlog 2011 – Etapa nr. 14
Sponsor: Autonom. Punctaj obtinut: 75.