Zic: domnu’ Avramescu, uite, se pare ca doamna Hodgkin si-a amintit de mine si ma cam baga-n seama. Ii povestesc ce si cum, ii arat, la care zice: “Dupa douascinci de ani? Bai, tu esti de Cartea Recordurilor! Vino maine la Municipal, facem o biopsie. Da’, stii, io nu mai operez ca nu ma mai lasa astia, cica am nouaj de ani, da’ am un baiat bun, unu’, Tudor, ai sa vezi…” Ma duc, analize, tomograf, alea, alea, sus pe masa la taiere! Anestezie locala. Taiere la gat, (pentru cine stie, laterocervical dreapta).
“- Taie Tudore! Asa. E bine. Ia vezi, il prinzi?
– Nu vrea nea Titi, uite-l cum fuge. Gata, l-am prins. Na, l-am scapat!
– Cum dracu ma, taie mai mult! Asa. Stai, las’ ca-l tin io. Hai! Bai Tudore, ce-ai facut ba, i-ai taiat jugulara!”
Nu, nu mi-o taiase. Glumea doar. Asa glumea el.
Anul urmator a glumit cu sotia in timp ce-o opera la san.
Si da, nea Titi Avramescu avea vreo nouazeci de ani. Era pensionar si chiar ca nu-l mai platea nimeni pentru asta, el era zilnic la spital, macar ca doar, mai glumea cu pacientii sau cu personalul, de la portar, la Oprescu, daca nu mai putea sa fie “prima mana”. Era, fiindca tocmai a plecat. Imi pare nespus de rau. Un om extraordinar. Pacat. Chiar regret.
PS. Din partea unui nimeni ca mine, toata stima pentru domnul Oprescu pentru felul cum isi trateaza fostii colegi, fie ei vii sau dusi.