Ok, n-am decedat. Inca. Spre necazul unora, n-a reusit ea doamna Hodgkin (prietenii stiu de ce, idiotilor le recomand cu caldura ceva citostatice-n vene) sa-mi stea-n cale, n-o sa ma-mpiedic de-o indispozitie pasagara sau, cu atat mai putin, de vre-o saraca cumatra care n-ajunge la struguri. Pur si simplu, n-am avut chef. N-a vrut muschii mei. A fost fi-mea Georgiana, a fost Pastele, a fost nunta minune, a fost unu, hai sa-i zicem, mai muncitoresc, a murit mama crescatoare a vecinei lu’ fi-miu, am aflat ca pentru un politian zelos zero doi la mie inseamna stare de ebriebrea… Ce mai tura, vura, bairam dupa bairam. Da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin, da-i cu bere, capul greu, piticii din el multi, si-au dat coate, s-au inghesuit, ala io, ala io… Ho cu tata, le-am zis, aici io comand! Mucles, da?! Ei, bloga-mi-as! Si fraierii de ei, chiar m-au ascultat.