Gata, m-am hotarat! Pai pana cand o viata amara si un trai nefericit?! Stau de dimineata pana seara si ma uit lung sa vina postasul cu pensia! Pensia aia mare care asa cum vine, daca ar fi sa ma iau dupa portareii care bantuie pe la poarta, asa ar trebui sa plece. Pai nu mai bine m-apuc si eu ca omul de facut bani? Deci gata, de maine nu mai frec menta asteptand sa pice para malaiata in gura lui natafleata. De maine milionar scrie pe mine! Asa ca altii, ca aia pe care-i invidiem cand ii vedem la televizor… Supervile, iahturi, masini de masini, croaziere pe vase de lux… Ce caviar? Cristale Swarovski o sa intind pe paine! Ca sa nu mai vorbesc de femei! Or sa roiasca in jurul meu precum mustele in jurul… Si nu asa, numai una si una! Ma gandesc ca poate n-ar fi rau sa investesc si in fotbal. Poate Steaua… Sa vedem, o sa vorbesc cu Gigi. La oferta pe care am sa i-o fac nu va putea sa nu vanda. Si daca stau bine sa ma gandesc, n-ar fi rau nici un un post de televiziune… Dar ce vorbesc eu, un trust media! Ca poate maine, poimaine candidez la…. Uite la Dan Senzationescu. Sau la Felix… Pai nu?!
Cum de unde si pana unde? De maine m-apuc de poker! Sa nu ziceti ca nu v-am zis!