De cand s-a inventat ‘mnealui ca si hai sa-i zicem blog, si zic asta pentru ca nu mi-a placut niciodata sa ma dau cine stie ce scula de blogger, am incercat sa-mi pastreze stilul: scurt, la obiect, fara prea multe zorzonele si brizbrizuri, ba din contra, cu cat mai putine, eventual deloc. Un pic de ironie acolo, o usoara tragere de maneca, si cam atat. Multa vreme am scris fara sa ma adresez cuiva, am scris ca si cum as vorbi singur. Nu stiam c-o sa ajung sa am cititori fideli. Asa cum sunt ei, mai multi sau mai putini, multumesc lor. De cateva ori si parca mai des in ultima vreme, dupa cum cred ca s-a observat, am fost nevoit sa fac niste compromisuri. Deh, pana una alta, nu numai dragostea trece prin stomac ci cam totul. Mai ales cand cascavalul te da afara din casa, asa cum stiu eu ca da pe cineva, nu spun cine, persoana importanta. Pentru asta, dar mai ales pentru ca mai mult ca sigur s-ar putea sa recidivez, n-am decat sa incerc sa-mi cer scuze. Normal, faþã de cine vrea sa le accepte.